Au existat întotdeauna femei care au compus muzică clasică. De ce nu știm de existența lor la fel cum știm despre existența bărbaților compozitori, este o întrebare la care vă las pe voi să răspundeți.
Recent am descoperit o hartă creată de o profesoară de muzică din Valencia, Spania, în care au fost identificate 530 de compozitoare de muzică clasică, 8 dintre ele fiind românce. Puteți consulta aici harta.
Evident că sunt mult mai multe compozitoare de muzică clasică de naționalitate română iar eu vi le voi prezenta în postările care urmează.
MANSI BARBERIS (1899 – 1986)
Clemansa Barberis – Plăcințeanu, prima femeie compozitor de muzică de operă din România, s-a născut la 12 martie 1899 la Iași; fiica inginerului Giuseppe (Iosif) Barberis și a Margueritei Cazaban. Mama sa a fost membră a unei vechi familii franco-italiene stabilită în Moldova. Printre membrii acestei familii s-au numărat actorul Jules Cazaban, scriitorul Alexandru Cazaban, sculptorul Ion Irimescu, compozitoarea Rodica Suțu și alții.
Mansi Barberis a absolvit Conservatorul din Iași în 1922. S-a specializat la Berlin, studiind armonia, contrapunctul, formele muzicale, orchestrația cu Wilhelm Klatte, profesor la Conservatorul Stern și canto cu Lula Misz Gmeiner de la Hochschule. În afară de lecțiile propriu-zise, a luat parte la concerte dirijate de Furtwängler, Kabasta, Siegfried Wagner, Karl Böhm, Bruno Walter. După doi ani de studii la Berlin, Mansi Barberis a plecat la Paris, urmând cursuri la Schola Cantorum, cu Vincent d’Indy (compoziție, dirijat) și la Conservatoire National, cu tenorul Gabriel Paulet (canto), Noël-Gallon (compoziție) și Vanni Marcoux (regie de operă). În perioada interbelică, Mansi Barberis avea să revină periodic la Paris, dar avea să se specializeze și la Viena, luând lecții cu Marck von Neusser (canto) și Joseph Marx (compoziție).
Revine în România și ajunge să cânte, ca violonistă, sub bagheta lui George Enescu. Devine profesoară universitară de canto la Conservatoarele din Iași (1934-1950) și București (1951-1956) și la Institutul de Teatru “I. L. Caragiale” din București. Se căsătorește cu doctorul chirurg Gheorghe Plăcințeanu, cu care a avut doi copii: regizoarea Sorana Coroamă-Stanca și chirurgul ortoped Gheorghe (Ginel) Plăcințeanu. Își schimbă numele în Clemansa (Mansi) Barberis – Plăcințeanu.
A compus peste o sută de piese muzicale, patru opere, lucrări de muzică simfonică, lucrări pentru clarinet, pian, vioară, opere corale, lieduri, din care amintim ciclurile „Destin de poet”, pe versuri de Eminescu și „Itinerar dacic”, pe versurile ginerelui său, Dominic Stanca. A semnat muzica pentru coruri, pentru „Suita I pastorală” pentru orchestră simfonică în 4 părți, difuzată de Radio Viena, la 16 septembrie 1937.
Compune muzica pentru opera „Kera Duduca” în 1963, după romanul lui Nicolae Filimon, difuzată la Televiziunea Română, în anii ’70. Compune muzica pentru opera „Apus de soare” după piesa cu acelaşi nume de Barbu Delavrancea, cu premiera la 30 decembrie 1975, la Opera Română din București; opera „Domnița din depărtări” după piesa cu acelaşi nume de Mircea Ştefănescu, premiera în 1976, la Opera din Iași; opera „Căruța cu paiațe” după piesa lui Edmond Rostand, premiera în 1982, la Opera din Iași.
Semnează și partiturile muzicale pentru muzică de scenă la „Neguțătorul din Veneția” de Shakespeare și serialul TV „Mușatinii”, regizat de fiica sa, Sorana Coroamă-Stanca.
Compozitoarea română a scris lieduri inspirate din poezia românească şi universală. În compoziţiile sale a utilizat versurile poeţilor Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Esenin, Verlaine, Maiakovski şi alţii.
A devenit Membră a Societății Compozitorilor Români în 1935 și apoi a Uniunii Compozitorilor din România. A fost laureată a Premiului George Enescu (1925, 1934, 1941) și distinsă cu Ordinul Meritul Cultural in 1969. A fondat la Iaşi cvartetul „Femina” şi s-a numărat printre întemeietorii Orchestrei simfonice „George Enescu”.
În timpul vieții a publicat volumul de amintiri „Din zori până în amurg”, convorbiri cu Melania Munteanu, tradus în limba italiană, prin grija strănepotului său, Vlad Coroamă.
S-a stins din viață la 11 octombrie 1986 în București.
Despre Muzică 