Timpanii sunt cele mai importante instrumente din familia percuției, fiind osatura și baza ritmică a orchestrei, uneori încredințându-li-se chiar și rol melodic și armonic. Instrument foarte vechi, timpanul este semnalat încă din antichitate și, sub diferite forme, dimensiuni și materiale, îl găsim la diferite popoare și latitudini geografice (chinezi, perși, arabi, indieni etc.).
Timpanul este format dintr-un bazin emisferic de alamă și aramă, acoperit cu o membrană din piele de vițel, întinsă cu ajutorul unei serii de chei fixate pe rama care o mărginește și care, prin înșurubare, îi determină înălțimea sunetelor. Instrumentul se sprijină pe picioare și poate fi acordat (în ultima vreme) cu ajutorul unei pedale ce modifică tensiunea membranei. Timpanii sunt loviți cu baghete, la capătul cărora sunt niște sfere de pâslă, burete, piele sau talpă, de diferite densități, după indicațiile de intensitate și efect cerute.
Timpanilor li se pot încredința cele mai complexe formule ritmice, în orice intensirăți. Ei sunt capabili să redea murmurul cel mai imperceptibil și merg până la dezlănțuirea sonoră a unei uriașe prăbușiri.
Sunt două tipuri de timpani: mari și mici. Întinderea lor este:
La clasici întâlnim o pereche de timpani – unul mare, altul ic – acordați, de obicei, la interval de cvintă. Marea majoritate a capodoperelor clasice și – în bună parte romantice – e susținută doar de această pereche de timpani.
Începând cu romanticiiși dezvoltându-se în școlile naționale, orchestrația modernă utilizează din plin o familie tot mai numeroasă de instrumente de percuție, multe dintre ele făcând parte din tezaurul instrumentelor populare, venind să susțină o esență muzicală care le solicită.
Despre Muzică 