Instrumente de suflat din lemn · Instrumente muzicale de suflat

Instrumente de suflat din lemn – FAGOTUL


Fagotul derivă dintr-un vechi instrument, din secolul XVI, denumit bombard, cu aspect diform, înalt de vreo 10 picioare (3 metri aprox.) și greu de mânuit, argumente care l-au determinat pe abatele Afranio degli Albonesi, din Ferrara, să conceapă către 1525 un nou instrument, în care corpul îndoit de mai multe ori dă impresia reunirii mai multor tuburi. (în limba italiană fagotto – pachet, legătură). În felul acesta, lungimea se scurtează și mânuirea devine mai ușoară. Perfecționările s-au succedat până în a doua jumătate a secolului XIX, când trebuie să pomenim din nou numele lui Triebert (cunoscutul constructor al oboiului), care aduce și aici cele mai decisive perfecționări spre fagotul modern.

DESCRIEREA INSTRUMENTULUI ȘI A FUNCȚIONĂRII SALE

Fagotul este un tub divizat în două, a cărui înălțime atinge 1,32m, din lemn de abanos sau palisandru. Deschiderea interioară a tubului este conică și se prelungește în afară printr-o țeavă subțire mai lungă și curbată, la capătul căreia se găsește ancia dublă. Pe tubul perforat sunt aplicate clapele și mecanismul lor de manevrare, sistem Boehm, adaptat specificului fagotului. Funcționarea sa rămâne aceeași ca și a instrumentelor anterior prezentate (flaut, clarinet, oboi, corn englez).

POSIBILITĂȚILE TEHNICE ȘI EXPRESIVE

Fagotul acoperă partea de jos și de mijloc a scării muzicale, pe următoarea întindere:

Notele grave din prima octavă sună frumos, plin. Urmează apoi o octavă ingrată pe care instrumentiștii buni o salvează. Octava a treia are o sonoritate excelentă, pe care virtuozii instrumentului obțin un timbru catifelat și plin ca al saxofonului sau, în piano, ca al unui corn îndepărtat. Școala modernă a fagotului tinde să egalizeze toate registrele printr-o sonoritate echilibrată, caldă, rotundă, spulberând imaginea de uscăciune și asprime de care se vorbea înainte. În ciuda masivității sale, fagotul este foarte agil, evitând totuși încărcarea notelor cu accidenți (diezi sau bemoli) prea mulți. De asemenea, nu rezistă suflului prea lung în registrele înalte, care obosește buzele instrumentistului. Realizează însă cu voiciune și facilitate salturi mari, game, arpegii.

Grație tehnicii noi ca și avansurilor și încrederii acordate de compozitorii moderni, rolul și posibilitățile fagotului s-au dovedit surprinzător de bogate și variate.

În afara umorului sau a tragicului înspăimântător, fagotul poate crea o imagine de plenitudine și frumusețe prin soliditatea bașilor iar, în mediu și acut, aduce o poezie și un romantism care degajă și exprimă uneori – în acut și supra acut – un sentiment de o tensiune inegalabilă.

ROLUL ÎN ORCHESTRĂ

O altă calitate deosebită a fagotului o constituie faptul că timbrul său se dovedește cel mai „conciliabil” din familia lemnelor. E vorba aici de posibilitatea fagotului de a se alia, de a-și topi sunetul cu cel al unor instrumente din alte familii, fără a crea discrepanțe de timbru. Un instrument de care se apropie foarte bine este cornul, cu care, în anumite circumstanțe, poate fi chiar confundat. De asemenea, se contopește perfect cu violoncelul. Date fiind caracteristicile enumerate, fie pe plan melodic, fie armonic, fagoturile, în mod obișnuit două, sunt printre instrumentele care cântă cel mai mult, chiar dacă sonoritatea lor nu se remarcă totdeauna pe primul plan.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s