Opera în Roma

    În timp ce la Mantua și Florența opera era patronată de aristocrația locală, la Roma ea este luată sub aripa înaltelor cercuri clericale care încearcă să o folosească în sprijinul său; seminariile și colegiile iezuiților încep să se ocupe îndeaproape de teatrul muzical, pe care încearcă să-l îndrepte spre opera religioasă.

Piața Barberini, Roma, Italia

 Nobilimea sus pusă se interesează și ea de soarta noii descoperiri; familia prinților Barberini își construiește un teatru cu o capacitate de peste trei mii de locuri, dar numai pentru ”…uzul propriu și al invitaților aleși cu multă grijă…”. Aici se reprezintă în 1632 opera ”Santo Alessio” a compozitorului Steffano Landi (1590-1655), unul din primii reprezentanți ai școlii de operă din Roma.

    Landi se inspiră direct din realitatea societății Romei. În această ”dramă sacră”  compozitorul introduce episoade comice, în spatele cărora apare cu claritate spiritul farsei populare italiene; inovația îmbrățișată cu entuziasm de către spectatori, poate fi considerată ca originea viitoarei înfloriri a „operei buffa”.  Această pătrundere a spiritului laic are ca rezultat și crearea mijloacelor de expresie corespunzătoare: apare recitativul  ”quasi parlando” sau ”recitativo secco”, dialogul italian, rapid, plin de viață, care va fi adus mai târziu la forma lui desăvârșită de către Rossini.

Acest amestec de operă sacră și comică, de elemente mistice și lumești, a alarmat papalitatea, astfel că, sub presiunea călugărilor, Papa Urban al VIII-lea decide separarea categorică a  genurilor. Astfel, sub aripa bisericii rămân doar oratoriile și spectacolele spirituale iar pe scenele laice desfășurându-se lucrările mai puțin austere: mitologice, istorice și comediile muzicale. Această separare a dus, spre mijlocul secolului al XVII-lea, la dezvoltarea independentă a operei, care se desparte definitiv de oratoriu și cantată.

    Reprezentanții cei mai renumiți ai școlii din Roma din această perioadă sunt Giacomo Carissimi (1604/1605?-1674) – care s-a îndreptat mai mult spre cantată și oratoriu – și Luigi Rossi (1597 – 1653). Acesta din urmă, este autorul unui nou ”Orfeo”, care a stârnit mare vâlvă mai ales prin faptul că a fost prima operă reprezentată la Paris, în 1674.

Lucrările compozitorilor ”Școlii de la Roma” au contribuit la desăvârșirea mijloacelor artei operei. Recitativul își pierde definitiv rigiditatea declamatorie, apărând din ce în ce mai delimitat de cântecul solistic, de ”aria” care avea să devină punctul de atracție al artei lirice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s